De ce să cumperi jucării din lemn pentru copii?

Sursă imagine: bogdan4.

Cu toții avem amintiri din copilărie, din care nu lipsește o jucărie de lemn, care poate zace pe un raft prăfuit din sufrageria părinților sau bunicilor. Primele mașinuțe, trenulețe, puzzle-uri sau jocuri logice pe care le-am avut și a căror imagine încă ne trezește emoții puternice, sunt cel mai adesea din lemn. Fără niciun dubiu jucăriile din lemn pentru copii sunt cele care au bucurat copilăria părinților și bunicilor noștri și o pot înfrumuseța și pe cea a copiilor noștri. Jucăriile de lemn fac față întotdeauna testului trecerii timpului.

Printre primele jucării datate arheologic, descoperite pe valea Indusului, datând cu 3000 de ani î.Hr. s-au găsit și jucării din lemn, păpuși cu membre mobile din lemn, puzzle-uri mecanice din lemn, arcuri, săgeți, animale etc. Așadar lemnul este unul dintre cele mai vechi materiale folosite pentru a confecționa obiecte de joacă și educative pentru copii.

În zilele noastre în care plasticul și jocurile electronice câștigă tot mai mult teren, există încă un interes destul de crescut pentru jucăriile de lemn. Care să fie motivul și de ce să le alegi pentru copilul tău, poți afla mai multe citind rândurile de mai jos.

Care sunt caracteristicile și avantajele jucăriilor din lemn pentru copii?
Există o serie de caracteristici care dau trăinicie și valoare lucrurilor din lemn. Aspectul este valabil chiar și atunci când vorbim despre jucării pentru copii din lemn. Iată care sunt aspectele cele mai importante:

  1. Sunt realizate dintr-un material natural
    Lemnul este un material natural, care prelucrat și șlefuit prin metode tradiționale, este perfect pentru a oferi o jucărie ecologică, de cea mai bună calitate.
  2. Materialul poate fi prelucrat ușor pentru a oferi siguranță
    Lemnul permite prelucrarea ușoară, pentru a obține rotunjirea și duritatea necesară pentru o jucărie fără muchii ascuțite, care nu se rupe ușor în bucăți mici și foarte rezistentă în timp.
  3. Pentru finisare pot fi folosite doar materiale ecologice
    Având în vedere că de multe ori copii mici explorează și înțeleg lumea băgând obiectele în gură, este foarte important ca ele să fie finisate perfect, doar cu soluții ecologice și fără riscul de accidente.
  4. Jocurile și jucăriile de lemn sunt perfecte pentru a fi folosite de copii de toate vârstele
    O mașinuță de lemn, un trenuleț, un căluț balansoar, un autobuz sau un joc logic pot fi folosite atât de copiii foarte mici, cât și de către cei mai mari. Ele pot servi pentru a descoperi bucuria jocului, pentru dezvoltarea gândirii și creativității, drept elemente de decor pentru cameră sau recuzită pentru jocurile celor mari.
  5. Sunt ușor de întreținut
    Un aspect care poate preocupa pe părinți, pe lângă cel al siguranței copilului și jocului, este cel legat de igienizarea jucăriilor din lemn. Lemnul poate fi spălat și dezinfectat, fără a-și degrada proprietățile. Pentru a alege cea mai bună soluție de întreținere, cel mai bine este să cereți sfaturi de la producător. El știe cel mai bine, în funcție de esența de lemn și de materiale utilizate pentru finisare, ce trebuie să folosiți pentru a curăța și proteja cât mai bine produsul.
  6. Sunt foarte rezistente
    Una dintre cele mai importante caracteristici a jucăriilor din lemn pentru copii este dată de rezistență. Produsele de calitate, bine executate sunt foarte rezistente. Ele pot fi lăsate moștenire atât fraților mai mici, cât și generațiilor următoare.
  7. Din lemn poate fi realizată o varietate foarte mare de jocuri și jucării
    În prezent, datorită evoluției tehnicilor și perfecționării instrumentelor utilizate pentru producerea de jucării, oferta este una cât se poate de diversificată. Din lemn pot fie realizate mașinuțe, camioane, autoutilitare, trenulețe, jocuri de creație și atenție, jucării de tras, impins, călărit, ustensile de bucătărie, cutii de depozitare a jucăriilor, căsuțe de joacă, tablă de scris cu creta etc.
  8. Jucăriile de lemn nu poluează
    Dacă alegi să cumperi jucării din lemn pentru copilul tău vei ajuta și mediul. Pădurea se regenerează și lemnul este un material natural care se degradează complet. Chiar și atunci când soarta obiectelor de lemn este una mai tristă, aruncarea lor nu va produce poluare.

De ce să alegi jucării din lemn pentru copilul tău?
Având în vedere toate aspectele menționate anterior, cu siguranță vei privi altfel o jucărie de lemn, atunci când vrei să cumperi ceva de calitate pentru copilul tău. Printre cele mai importante motive pentru care să alegi varianta lemn, în raport cu cea de plastic, menționăm:

  • Este un cadou perfect de jucărie memorabilă.
  • O jucărie de lemn nu are vârstă.
  • Există suficiente opțiuni de jocuri și jucării de lemn.
  • Jucăriile de acest tip sunt sigure, ușor de întreținut și rezistente.
  • Sunt ideale pentru a dezvolta atenția, creativitatea, imaginația, concentrarea, puterea de gândire, socializarea etc.
  • Pot fi o modalitate de a învăța copilul să aibă o atitudine responsabilă față de mediu.

Pentru a vă ajuta copiii să se dezvolte armonios, alegeți jucării de lemn și petreceți suficient timp cu ei pentru pentru a descoperi împreună avantajele!

Comenteaza

Trebuie sa ai cont pentru a adăuga comentarii.